Un cetăţean român a murit în accidentul feroviar din Italia, lângă Torino. MAE a confirmat
UPDATE 14:35 Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul unui cetăţean român: O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Torino s-a deplasat la unitatea medicală unde au fost transportate victimele accidentului feroviar. Conform ultimelor informații rezultă faptul că una dintre cele două persoane decedate este de cetățenie română. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite ușor, însă au fost externate după acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit PrimaPagina, este vorba despre un cetăţean român în vârstă de 64 de ani, cu domiciliul în localitatea Busto Arsizio, în regiunea Varese. Era la volanul maşinii care însoţea camionul implicat în accident şi care transporta o încărcătură periculoasă.
Informaţia privind identitatea victimei a fost confirmată ulterior şi de agenţia oficială de presă ANSA. Cetăţeanul român a fost transportat la un spital din Torino, unde a murit în cursul nopţii de miercuri spre joi.
Mecanicul trenului şi-a pierdut şi el viaţa, iar alte 18 persoane au fost rănite în accident, după ce şoferul camionului ar fi rupt bariera de pe calea ferată şi ar fi ajuns pe şine, în calea trenului.