Un cap al mafiei italiene a fost arestat în Napoli, după ce carabinierii au văzut un caniș la fereastra vilei sale. VIDEO
Carabinierii anunţă într-un comunicat „sfârşitul unei urmăriri de mai multe luni”, scrie News.ro.
Luigi Cacciapuoti, în vârstă de 64 de ani, un fugar din februarie, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de „asociere de tip mafiot”.
O anchetă coordonată de către carabinieri, supervizată de Direcţia Antimafia din districtul Napoli, a reuşit să stabilească că Luigi Cacciapuoti se afla într-o zonă situată în apropierea comunei Villaricca, la periferia Napoli, în Campania.
Însă, în pofida acestei reperări, capul clanului rămânea de negăsit.
Forţele de ordine au urmărit timp de mai multe luni de zile, fără succes, toate pistele cu scopul de a pune mâna pe el.
Într-o zi, în timp ce stăteau la pândă pe străzile din Villarica, carabinierii au observat un câine mic şi alb care „privea de la o fereastră pe jumătate închisă a unei vile mari”.
Acest caniş nu era însă orice animal, ci însoţitorul fidel al unei femei apropiate lui Luigi Cacciapuoti.
După confirmarea identităţii căţelului, autorităţile au decis să încercuiască vila pentru a-l aresta pe suspect.
Bărbatul nu a opus nicio rezistenţă.
La momentul arestării, Luigi Cacciapuoti era „lungit pemarginea piscinei” şi citea un articol despre Camorra din Ponticelli.