Un camion a intrat în fațada sediului conducerii unui ziar din Amsterdam și a luat foc
”În această (marţi) dimineaţa, către ora (locală 4.00 (5.00, ora României), o camionetă de livrări a intrat în faţada sediului social al unui grup de presă”, a anunţat poliţia într-un mesaj postat pe Twitter.
În clădire se află sediul conducerii ziarului De Telegraaf, un tabloid popular.
Poliţia estimează că este vorba despre un act intenţionat.
Şoferul a fugit imediat după ce camioneta a luat foc.
De Telegraaf a apreciat, de asemenea, că este vorba despre un atac deliberat şi a dat asigurări, prin redactorul-şef Paul Jansen că ziarul ”nu se va lăsa intimidat”.
Vehiculul, a precizat el, a fost oprit foarte repede în cursa sa, deoarece faţada era făcută dintr-o sticlă foarte securizată.
Televiziunea a difuzat imagini cu pompieri, sosiţi foarte rapid la faţa locului, luptând cu flăcări imense în jurul camionetei, încastrate în faţada de sticlă a imobilului.
Marţi în zori locul era clacinat.
Joia trecută un bărbat a tras o grenadă anti-tanc în altă clădire din Amsterdam, în care se află de asemenea sedii media, fără să facă victime.
Bărbatul arestat, a fost identificat ca fiind liderul unei benzi locale de motociclişti.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!