Un britanic capturat de ruși a murit în timpul detenției. Reacția Marii Britanii și ce acuzații aduc separatiștii pro-ruși
Familia bărbatului în vârstă de 45 de ani a fost contactată de Ministerul britanic de Externe, a transmis „Presidium Network”, un grup care a ajutat rudele acestuia.
Mama sa este „supărată și încă în stare de șoc”, a spus reprezentanții grupului.
Marea Britanie așteaptă clarificări urgente din partea Ucrainei și a guvernului rus cu privire la moartea lui Paul Urey.
„Abordăm urgent acest lucru cu aliații noștri ucraineni și cu Ministerul rus al Afacerilor Externe. Continuăm să fim în contact strâns cu familia”, au transmis oficialii britanici.
Paul Urey, acuzat că este mercenarPaul Urey, din Warrington, Cheshire, a fost reținut în autoproclamata Republică Populară Donețk în aprilie, fiind acuzat că este mercenar.
A fost luat prizonier alături de un alt bărbat, Dylan Healy, în timp ce ar fi încercat să efectueze o misiune de salvare umanitară, pe 25 aprilie.
Cei doi încercau să intre în teritoriul controlat de Rusia printr-un punct de control din apropiere de orașul Zaporojie, pentru a salva o femeie și familia ei care erau blocați în mijlocul luptelor.
Citește și: Vladimir Putin l-a demis pe şeful agenţiei spaţiale ruse Dmitri Rogozin
Mama lui Paul Urey a spus că era extrem de îngrijorată de starea acestuia pentru că fiul ei suferea de diabet tip 1 și avea nevoie de insulină.
Oficialii din Republica Populară Donețk au transmis că acesta a murit în captivitate, pe 10 iulie, din cauza stării de sănătate și a stresului.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a spus: „Sunt rapoarte alarmante cu siguranță iar gândurile noastre se îndreaptă, în mod evident, către familia și prietenii lui”.
Separatiștii pro-ruși acuză Marea BritanieUn oficial din Donețk a declarat că britanicii au fost informați cu privire la închiderea lui Paul Urey, însă nu au primit „nicio reacție din partea Marii Britanii”.
De asemenea, separatiștii pro-ruși au mai spus că prima examinare medicală a britanicului în Donețk a arătat că acesta era dependent de insulină din cauza diabetului, că avea probleme la sistemul respirator și la rinichi, dar și mai multe boli ale sistemului cardiovascular.
Era de asemenea „într-un stadiu de depresie psihologică ce ducea la indiferență față de soarta sa în țara sa”, potrivit acestora.
În plus, acesta nu ar fi primit medicamentele necesare care ar fi trebuit trimise de către Marea Britanie prin intermediul Crucii Roșii, mai spun separatiștii: „Din partea noastră, în ciuda gravității presupusei crime, Paul Urey a primit îngrijiri medicale adecvate”.
Grupul „Presidium Network” a transmis că Paul Urey a petrecut opt ani drept contractant civil în Afganistan.