Un bebeluș de un an și jumătate a murit după ce a fost mușcat de șarpe. Mama l-a dus în brațe 6 kilometri până la spital
Galerie foto
Mama fetiței de 18 luni a fost nevoită să parcurgă pe jos nu mai puțin de șase kilometri în urcarea unei pante, cu copilul în brațe, după ce ambulanța le-a abandonat la jumătatea drumului pentru că nu a mai putut înainta. Copilul a murit în drum spre spital, relatează NDTV.
Rudele fetiței au făcut acuzații grave, spunând că micuța ar fi supraviețuit dacă drumul i-ar fi permis ambulanței să înainteze și astfel să ajungă în timp ultil la spital.
Pe de altă parte, autăritățile spun că o mini-ambulanță era disponibilă la poalele dealurilor, iar dacă familia ar fi contactat lucrătorii ASHA (activiști de sănătate comunitară), copilului i-ar fi fost acordat primul ajutor.
„Deja se depun eforturi pentru construirea unui drum în zona locuită de aproximativ 1.500 de locuitori. Au fost depuse online cererile necesare de defrișare de la Direcția Silvică”, a explicat Kumaravel Pandian, colectorul districtului Vellore.
Annamalai, liderul partidului BJP din Tamil Nadu, spune că guvernul statului este pe deplin responsabil de moartea fetiței.
„Incidentul din Vellore este foarte dureros, un copil de un an și jumătate a murit de la o mușcătură de șarpe din cauza indisponibilității drumurilor adecvate, împiedicând spitalizarea la timp. Condoleanțe părinților copilului”, a declarat Annamalai.
Oamenii legii au deschis o ancehtă în acest caz.