Un bătrân, un soldat și o femeie, mărturii din infernul din regiunea ucraineană Herson. "Aproape că am murit de foame"
"Rușii ăia au spus că sunt eliberatori, apoi au început să ne jefuiască!", a declarat, cu lacrimi în ochi, Fedir, citat de BBC.
Bătrânul a dezvăluit că soldații lui Putin i-au luat mașina, mobila și saltelele. De asemenea, potrivit acestuia, forțele ruse au avariat aproape fiecare casă de pe strada lui.
Din fericire, la începutul acestei luni, trupele ucrainene au eliberat satul Kreșcenivka. Cu toate acestea, traumele lui Fedir se vindecă greu.
"Mă doare capul din cauza bombardamentelor. Aproape că am murit de foame în primele câteva luni", a spus bătrânul.
În localitate încă nu există curent și apă potabilă. Când vine vorba de mâncare, localnicii se bazează pe voluntari.
Asta nu e tot! În zonă, câmpurile sunt presărate cu rachete rusești, care au rămas neexplodate din cauza solului moale.
Situația nu e mai roz în satele vecine. În mare parte, acestea sunt distruse, atât din cauza ocupației ruse, cât și a eliberării recente. Cu toate acestea, în zonă e o forfotă continuă.
Vehiculele ucrainene sunt reparate la marginea drumurilor. De multe ori, tancurile se duc sau vin din direcția orașului Herson.
Un soldat ucrainean avertizează: "Dacă nu vom avea superioritatea aeriană, va fi greu""Departe de prima linie a frontului, mulți oameni sărbătoresc", a afirmat un soldat ucrainean, care a dorit să fie prezentat sub indicativul "Gadfly".
Potrivit acestuia, cei aflați pe front trec prin diferite stări, iar nervii sunt întinși la maximum. "Uneori, inima bate diferit. Odată ce începe să se tragă, sunt trei respirații adânci, câteva înjurături, apoi mergi mai departe", a afirmat "Gadfly".
Bărbatul a fost mobilizat în martie și nu este un soldat profesionist. Deși în Ucraina există un avânt împotriva ocupanților, el crede că țara sa va putea forța pe deplin Rusia să-și retragă trupele doar dacă Occidentul va continua sprijinul militar.
Disperat, "Gadfly" a tras un semnal de alarmă: "Problema este că satele sunt distruse. Nu avem unde să ne ascundem. Dacă nu vom avea superioritatea aeriană, va fi greu. Rămânem fără avioane. Trei sau patru au fost doborâte săptămâna trecută".
Și-a ajutat semenii cu mâncare și a fost trecută pe lista neagră a rușilorÎn Ucraina, toată lumea suferă. Alyona, o femeie care conducerea o grădiniță înainte ca Putin să înceapă războiul, a trăit sub teroare timp de două luni.
Ea a fost "inclusă pe lista neagră" de ruși, după ce le-a furnizat mâncare oamenilor din Kreșcenivka și apoi i-a ajutat să plece din satul ocupat. În cele din urmă, femeia a fugit și ea de ruși.
După ce localitatea a fost eliberată de sub ocupație, Alyona s-a întors acasă, însă a avut parte de un șoc.
Potrivit femeii, soldații ruși au lăsat în urma lor "mizerie și durere".
"Când am venit aici pentru prima dată după eliberare, am stat și am plâns. Este foarte greu", a mărturisit Alyona.
Ea a mărturisit că atunci când a întâlnit pentru prima dată un soldat rus, acesta a întrebat-o: "Cine ți-a permis să trăiești atât de bine?".
Acum, casa de lemn a familiei sale e aproape goală, după ce rușii au luat totul.