Un bătrân a câştigat la loto după ce și-a uitat ochelarii acasă și nu a văzut ce numere a bifat
Galerie foto
De obicei, Denis Fawsitt selecta pe biletul său săptămânal de la EuroMillions zilele de naștere ale celor din familia sa.
Luna trecută, bătrânul și-a uitat ochelarii acasă, iar din acest motiv a bifat alte numere.
"Mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii și am încercat să-mi aleg numerele, dar pur și simplu nu am putut", a declarat Denis Fawsitt.
Norocul a dat peste bătrân. El a câștigat 116.124 de lire sterline.
"După ce s-a întâmplat în agenție, am avut senzația că urma să câștigăm. I-am spus lui Ann, în seara aceea, că am simțit faptul că vom câștiga", a afirmat acesta.
Denis Fawsitt a sărbătorit momentul alături de soţia sa, Ann, în vârstă de 75 de ani. Cei doi plănuiesc să investească o parte din banii câștigați la loterie în casă şi grădină. Bătrânii, care au două fiice și trei nepoți, nu-şi vor neglija familia.
"Ne-am bucurat de viață este rândul lor acum. Acești bani îi vor ajuta mai mult decât pe noi", a afirmat Ann.