Un bărbat și-a filmat propria moarte după ce a mers să înoate într-un lac glaciar. Cadavrul său este de negăsit
Bărbatul ar fi fost văzut ultima dată pe 10 iulie, de colegul său de cameră, și a fost dat dispărut pe 11 iulie. Circumstanțele morții sale au ieșit la lumină abia luni, 17 iulie, când o persoană a predat o cască cu un GoPro atașat poliției din Alaska. Casca fusese găsită pe malul lacului Mendenhall, scrie Insider.
În urma investigațiilor, s-a stabilit că acea cască îi aparținea lui Paul Rodriguez Jr. un caiac asemănător cu cel cu care el s-a fotografiat în aceeași dimineață și a postat imaginea pe o rețea socială, a fost găsit plutind în derivă pe lac de poliția Juneau. Autoritățile au declanșat imediat o operațiune de căutare și au verificat lacul și malurile. A intervenit și un elicopter pentru găsirea bărbatului, însă în zadar.
Înregistrările de pe GoPro filmate pe 11 iulie au surprins caiacul răsturnându-se și pe Rodriguez înecându-se în apa glaciară.
„Înregistrarea a surprins momentul în care caiacul s-a răsturnat din cauza unui curent puternic care venea dinspre ghețar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alaska State Troopers, Tim DeSpain.
Bărbatul nu purta un dispozitiv de flotabilitate sau îmbrăcăminte de protecție pentru sporturile de apă glaciară, a mai precizat poliția. Trupul neînsuflețit este în continuare căutat de autorități. Fiul bărbatului a spus că tatălui său îi plăcea foarte mult să fie în mijlocul naturii și că a fost un fotograf foarte talentat.