Un bărbat și-a aruncat soția însărcinată de pe o stâncă. Femeia și copilul nenăscut au murit pe loc
Kashif Anwar, în vârstă de 29 de ani, este acuzat că a ucis-o pe Fawziyah Javed, în vârstă de 31 de ani, în septembrie 2021, împingând-o de pe Arthur's Seat, o stâncă înaltă de 250 de metri, provocându-i răni fatale ei și copilului lor nenăscut, scrie The Independent.
Anwar neagă toate acuzațiile care i se aduc, inclusiv că și-a amenințat soția și a abuzat-o cu o zi înainte de crimă, la un hotel din Edinburgh.
O martoră, în vârstă de 44 de ani, a declarat, luni, în cadrul procesului de la Înalta Curte din Edinburgh, că a asistat la un incident petrecut între cei doi soți, pe 26 august 2021. Acuzarea a prezentat imagini de pe camerele de supraveghere care îi arată pe cei doi și în care se pare că bărbatul i-ar fi blocat drumul soției sale.
„Am știut că ceva nu era în regulă. Ea încerca doar să scape de el și (el) era, într-un fel, agresiv cu ea”, a declarat martora.
Martora a declarat la proces că a văzut cum presupusa victimă a crimei a fost „trasă încoace și încolo” și că a devenit îngrijorată pentru ea. Ulterior, martora i-a dat victimei numărul ei de telefon.
O mașină a trecut pe lângă ele, iar victima a spus: „Este socrul meu”, apoi femeia a urcat în cele din urmă în mașină.