Un bărbat s-a supus unei operații traumatizante pentru a crește în înălțime. L-a costat cât un apartament luxos în București
Roy Conn „a crescut” de la 1,67 m la 1.75 m datorită unui proces complex de alungire a oaselor, care se practică încă din anul 1950.
Operația implică fracturarea celor două oase femurale și, în timp implică un grad ridicat de durere, este și foarte scumpă. Prețul procedurii trece de 150.000 de euro.
Bărbatul a vorbit joi la emisiunea „This Morning” de la ITV și a explicat de ce un bărbat căsătorit care se apropie de vârsta de 70 de ani a decis să trecă printr-un „proces atât de brutal”.
„Nu, nu era o problemă majoră înălțimea. Este ceva de care am fost conștient încă de când eram tânăr și acum îmi pot permite. Nu eram complexat de asta, dar mereu am fost conștient de faptul că sunt scund”, a declarat el.
„Soția mea era mult mai îngrijorată decât mine în ceea ce privește operația. Ea mă accepta așa cum sunt. Deci, procedura era pentru mine, nu era pentru nimeni altcineva”, a mai adăugat el, încercând să explice motivele.
Roy a vorbit și despre perioada de recuperare după operație și a spus că la început a fost dureros și foarte dificil.
„Dar treci peste”, a concluzionat el.
„Durează cam o oră și jumătate prntru a finaliza procedura. Pacientul trebuie să treacă prin procesul de alungire a picioarelor, care adaugă câte un milimetru pe zi. Durează cam trei luni pentru a adăuga 8 centimetri la înălțime”, a declarat dr. Kevin Debiparshad, specialist în alungirea picioarelor.
În timpul pandemiei, procedura a devenit mai populară ca niciodată.