Un bărbat dispărut de trei luni după ce a plecat în drumeție, găsit mort pe munte. Câinele i-a rămas alături în acest timp
Rich Moore, în vârstă de 71 de ani, din Pagosa Springs, a plecat în drumeție cu câinele său pe Blackhead Peak, un munte aflat la est de casa sa, pe 19 august și nu s-a mai întors, conform Taos Seach and Rescue (TSR), citată de Fox News.
Echipajele au intervenit cu elicopterul și s-au deplasat spre vest în căutarea lui Moore, spre capătul traseului, unde a fost găsită mașina sa parcată, a precizat TSR. Cu toate acestea, echipa nu a reușit să îl găsească pe Moore.
Pe 30 octombrie, un vânător a descoperit cadavrul lui Moore, a relatat Denver Gazette, citând biroul șerifului din Archuleta County. Câinele său Finney a fost găsit în viață lângă cadavrul lui Moore.
Cauza morții lui Moore nu a fost încă stabilită, a declarat biroul șerifului pentru ziar.
Între timp, Finney a fost dus la un medic veterinar, apoi dus la familia sa.