Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat din UK injecta cu o substanță necunoscută produsele din supermarketuri

Poliţia britanică a anunţat, joi, că a arestat un bărbat care a folosit mai multe ace pentru a înţepa diverse alimente, precum carne procesată şi produse pentru cuptorul cu microunde, comercializate în trei supermarketuri din Londra.

Magazinele The Little Waitrose, Sainsbury's Local şi Tesco Express au fost închise în urma acestui incident, care s-a produs miercuri seară, notează Reuters.

Poliţia a fost chemată la faţa locului după ce un bărbat a agresat verbal mai multe persoane şi a pătruns în magazine de pe Fulham Palace Road, unde a înţepat cu ace diverse produse alimentare.

"În prezent nu cunoaştem câte produse au fost contaminate şi nici cu ce fel de substanţă. Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă şi alte magazine din zonă au fost implicate în acest incident", au declarat reprezentanţii Poliţiei Metropolitane într-un comunicat.

Persoanele care şi-au făcut cumpărăturile din supermarketurile din acea zonă miercuri seară au fost sfătuite să le arunce la gunoi. Bărbatul a fost reţinut sub suspiciunea de contaminare a unor produse cu intenţia de provoca un pericol public.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult