Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat care a încercat să comită un atac cu cuţitul la Cannes a fost arestat. Gestul făcut de el cu câteva minute înainte

Un bărbat care a încercat să atace un altul cu un cuţit în apropierea unei sinagogi din oraşul Cannes, sudul Franţei, a fost arestat miercuri de poliţie, relatează dpa.

Ministrul de Interne francez, Gerald Darmanin, a declarat că ofiţerii de poliţie "au arestat un bărbat foarte periculos, înarmat cu un cuţit, care voia să atace o persoană". „Vreau să le mulţumesc: au evitat ce era mai rău ", a mai spus Darmanin într-o postare pe platforma de socializare X. Bărbatul a fost văzut rugându-se în jurul orei 19:00 într-o reprezentanţă auto, în momentul în care managerul i-a spus că "acesta nu este locul să se roage", a scris ziarul Le Figaro, citând surse din cadrul poliţiei. Atacatorul a strigat apoi "Allahu Akbar" în limba arabă şi a încercat să-l înjunghie pe manager de mai multe ori şi apoi a fugit. El a fost arestat câteva minute mai târziu. Procurorul Damien Savarzeix a declarat că evenimentele au avut loc la circa 200 de metri de o sinagogă, însă că este prea devreme pentru a spune dacă există vreo legatură, a relatat Le Figaro. Bărbatul a fost acuzat de instigare la terorism şi atac cu o armă, a spus Savarzeix, citat de ziar. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult