Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a rămas blocat 8 ore în tunelul pe care l-a săpat pentru a sparge o bancă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un presupus hoţ care săpa împreună cu complici un tunel, la Roma, aparent cu scopul de a sparge o bancă, a fost îngropat aproape opt ore în tunelul al cărui plafon s-a surpat, după care a fost salvat, declară vineri Carabinierii AFP.

”Doi bărbaţi din Napoli au fost arestaţi din cauză că au opus rezistenţă unui ofiţer public, iar alţi doi, din Roma, au fost arestaţi cu privire la pagubele provocate, dintre care unul se afla în gaură, iar acum este la spital”, precizează serviciul de presă al Carabinierilor, potrivit News.ro.

”Ancheta este în curs. Nu excludem să fie hoţi. Aceasta este o ipoteză”, subliniază servciul.

Zeci de pompieri au acţionat în jurul unei gropi, pentru a scoate un bărbat care a rămas îngropat sub sute de kilograme de pământ şi de materiale de construcţii după surparea tunelului, a constatat AFP-TV.

Presa italiană scrie că bărbatul şi complicii săi - arestaţi lângă un magazin gol, sub care săpau tunelul - sunt suspectaţi de faptul că ţinteau o bancă din apropiere şi plănuiau să intre în aceasta la sfârşitul acestei săptămâni, de Înălţarea Mariei la Cer, la 15 august, când întreaga Italie este liberă.

Citește și
jaf California
Ce a pățit un bărbat care a vrut să jefuiască un magazin cu o armă automată în mână. Momentul a fost filmat

Prezenţa unui tunel în această zonă are cu greu altă explicaţie decât o lovitură ratată, o ipoteză susţinută de toate cotidianele.

Corriere della Sera titra ”Hoţul, blocat nouă ore în tunel”.

La Stampa scrie că ”scopul era să pătrundă în seif”, iar La Repubblica titează ”Sapă un tunel pentru a fura, dar rămâne îngropat”.

”Nimeni nu a acordat cu adevărat atenţie, pentru că acest magazin a fost închiriat, iar toată lumea credea că este în renovare, deşi nu se auzea niciun zgomot”, declară AFP-TV Michele, un locuitor al unui imobil care dă spre partea surpată a tunelului.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult