Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a întrerupt audienţa generală a papei Francisc, strigând „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu"

Un bărbat a întrerupt miercuri audienţa generală a papei Francisc de la Vatican, strigând în limba engleză „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu".

În timp ce striga, flutura și o mască medicală pe care şi-a dat-o jos de pe faţă înainte de a fi scos din sală de poliţie, a declarat un martor pentru Reuters, citată de Agerpres.

Bărbatul, care a fost auzit strigând şi cuvântul „mască", stătea singur în spatele sălii de audienţă, departe de zona în care se aflau majoritatea credincioşilor.

Papa Francisc a auzit strigătele, însă nu este clar dacă a înţeles ce spunea bărbatul. După ce acesta din urmă a fost luat de forţele de poliţie ale Vaticanului, Papa le-a cerut celor prezenţi în sala de audienţă să i se alăture pentru a spune o rugăciune pentru bărbat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult