Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că a complotat să o răpească pe o guvernatoare din Michigan
Adam Fox, în vârstă de 39 de ani, a condus un grup de activişti de extremă-dreapta care au fost arestaţi în octombrie 2020, transmite Le Figaro, scrie News.ro.
Potrivit actului de acuzare, bărbaţii au acuzat-o pe guvernatoare că este „un tiran” din cauza restricţiilor Covid şi au plănuit să o răpească pentru a o „judeca”.
Aceştia ar fi supravegheat zona din jurul casei sale de vacanţă şi ar fi făcut fotografii ale unui pod pe care plănuiau să îl arunce în aer ca diversiune în timpul răpirii.
„Fiţi siguri că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a zădărnici astfel de comploturi”, a declarat, într-un comunicat, Andrew Birge, un fost procuror federal care a fost desemnat de Departamentul de Justiţie să supravegheze procesul.
Adam Fox a pledat nevinovat, spunând că totul i-a fost înscenat de către agenţi federali sub acoperire şi de către informatori.
Cu câteva săptămâni mai devreme, alţi trei membri ai grupului au fost condamnaţi de un tribunal din Michigan la pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani de închisoare.
În 2020, arestarea acestor activişti a ilustrat ameninţarea tot mai mare reprezentată de grupările radicale de dreapta, care a fost apoi confirmată în timpul asaltului asupra Capitoliului de la Washington, la 6 ianuarie 2021, la care au participat membri ai unor grupări precum Oath Keepers sau Proud Boys.