Un bărbat a fost arestat după un presupus atac antisemit la Los Angeles
Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit de poliţie, a fost arestat într-o locuinţă din apropierea metropolei Los Angeles vineri în jurul orei locale 22:15 (sâmbătă ora 05:15 GMT), a precizat Departamentul de Poliţie din Los Angeles (LAPD).
Bărbatul a fost arestat sub suspiciunea de atac cu o armă letală, iar anchetatorii au cerut o cauţiune sporită întrucât cred că infracţiunea a fost motivată de ură.
LAPD l-a descris pe bărbat drept unul dintre primii suspecţi în atac, care a fost comis marţi în jurul orei locale 22:00, în faţa unui restaurant japonez din West Hollywood, de către persoane care strigau sloganuri împotriva Israelului. Anchetatorii continuă căutarea celorlalţi suspecţi.
Un martor a declarat că aproximativ opt persoane, majoritatea îmbrăcate în negru şi sosite cu mai multe automobile, au început să arunce sticle şi alte obiecte către clienţi şi să strige 'Moarte evreilor' şi 'Palestina liberă'.
Atacul a survenit în contextul confruntărilor armate ce aveau loc în Gaza şi sudul Israelului, ceea ce a amplificat tensiunile între susţinătorii din SUA ai israelienilor şi cei ai palestinienilor.