Un bărbat a deschis focul într-o clădire din Moscova și a ucis doi oameni după ce i s-a cerut să-și puna masca
'A avut loc o tragedie. După focurile declanşate de către o persoană neindentificată pentru moment, două persoane au murit şi trei au fost rănite. Atacatorul a fost arestat', a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, într-un mesaj postat pe Twitter. 'Medicii fac tot posibilul să-i ajute pe cei răniţi', a adăugat el.
Centrul administrativ unde a avut loc acest incident armat se află în sud-estul Moscovei, în cartierul Riazanski.
O anchetă a fost deschisă pentru omucidere, potrivit autorităţilor.
Potrivit postului de televiziune REN TV, atacatorul a fost deja identificat şi se numeşte Serghei Glazov, fost militar, care a servit în armată până în 2010, ajungând la gradul de locotenent colonel.
Unele media ruse scriu că Glazov a deschis focul după ce i s-a cerut să-şi pună masca facială, iar acesta a refuzat.
În ultimii ani, incidente armate soldate cu morţi, în special în şcoli, au avut o tendinţă crescătoare în Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a denunţat chiar un fenomen importat din SUA, efect pervers al globalizării.
În cel mai recent eveniment de acest tip, datând din 20 septembrie, un student de 18 ani a deschis focul cu o armă de vânătoare la o universitate din Perm, oraş în regiunea Uralilor, făcând şase morţi şi circa 30 de răniţi.