Un avion s-a rupt în două, după ce a ieşit de pe pistă, la Istanbul. Un mort și 157 de răniți
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE ora 22:15. O persoană și-a pierdut viața și alte 157 au fost rănite, în accidentul aviatic de la Istanbul, conform apnews.com.
Conform postului de știri NTV, printre răniți se află și cei doi piloți ai aeronavei.
Conform site-ului Flightradar.com, avionul Boeing 737 a fost fabricat în urmă cu 11 ani.
UPDATE ora 21:00. Toți cei 179 de oameni aflați la bordul avionului au supraviețuit. Cu toate acestea, însă, aproximativ 120 de persoane au fost rănite, conform CNN.
UPDATE ora 19:45. Cel puţin 52 de persoane au fost rănite, după ce avionul a ieșit de pe pistă și s-a rupt în două.
"Ambulanţele noastre au transportat 52 de persoane rănite pe aeroportul Sabiha Gokcen la spitale din regiune", a declarat guvernatorul provinciei Istanbul, Ali Yerlikaya, într-un comunicat. Potrivit autorităţilor, niciuna dintre cele 177 de persoane care se aflau la bordul avionului nu şi-a pierdut viaţa.
Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce. Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.
Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.
---------------
Fuzelajul aparatului, aparţinând companiei private Pegasus, s-a rupt în două şi a luat foc după ce a ieşit de pe pistă pe aeroportul internaţional Sabiha Gokcen, situat în partea asiatică a Istanbulului, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune CNN-Turk.
Media turce au comunicat că există persoane rănite în urma incidentului, dar ministrul transporturilor turc Cahit Turhan, citat de televiziunea de stat TRT, a indicat că nimeni nu şi-a pierdut viaţa în urma accidentului.
Avionul s-a rupt în trei bucăţi după ceea ce Turhan a numit o aterizare dură. El a adăugat că unii pasageri au fost răniţi, potrivit Reuters.
La bordul avionului se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a indicat ministrul menţionat.
Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce.
Imagini difuzate de media turce arată persoane pe peluză în jurul aparatului.
Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.
Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.
O purtătoare de cuvânt a companiei Pegasus Airlines a confirmat accidentul, dar fără să ofere detalii suplimentare.
Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a indicat pe Twitter că echipe de intervenţie în cazuri de urgenţă acţionează la faţa locului pentru evacuarea pasagerilor.