Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un avion s-a prăbușit peste un hangar în care se refugiaseră 13 persoane. Cinci oameni au murit, în Polonia

Cinci persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste un hangar al unui aeroport, în apropiere de Varşovia, anunţă poliţia.

”Cinci persoane au murit, iar opt au fost rănite”, dintre care două grav, a declarat luni presei un purtător de cuvânt al Poliţiei din Varşovia, Sylwester Marczak, după acest accident care a avut loc pe un aeroport mic, la Chrcynno, la 47 de kilometri nord de capitala poloneză.

Sylwester Marczak a anunţat că poliţia a primit un apel telefonic despre accident luni seara, la ora locală 19.39 (20.39, ora României), de pe acest aeroport.

Potrivit salvatorilor, trei persoane se aflau la bordul avionului, de tip Cessna, adaptat în vederea saltului cu paraşuta, care a căzut pe un hangar acoperit cu tablă ondulată, în care s-au refugiat 13 persoane, din cauza apropierii unei furtuni.

Citește și
su-25
Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Azov. Pilotul nu a supraviețuit

Pilotul avionului a murit în accident.

”O anchetă a fost deschisă cu privire la cauzele prăbuşirii”, a anuţat Sylwester Marczak, fără să facă alte precizări.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult