Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un artist a împărțit Internetul în două cu „opera de artă” pe care a realizat-o pe spatele unui client. Cât a costat tatuajul

Utilizatorii de pe TikTok s-au împărțit în două tabere în legătură cu un tatuaj care a devenit viral.  

Unii l-au lăudat pe artist pentru desenul abstract, asemănător unor mâzgăleli, în timp ce alții au rămas nedumeriți de forma acestuia, dar și despre ce ar putea semnifica, scrie Business Insider.

Pe data de 11 mai, Mykhailo, un artist tatuator în vârstă de 21 de ani, stabilit în Berlin, a postat un TikTok în care prezenta un tatuaj proaspăt realizat pe spatele unui client, alături de o descriere în care spunea că a bărbatul ar fi plătit 900 de euro pentru „opera de artă”.

În videoclip este prezentată apoi lucrarea în curs de realizare - un desen schițat cu cerneală albastră care prezintă două forme lungi, asemănătoare unor flori, care porneau dintr-o secțiune mâzgălită, înconjurate de linii aparent deconectate.

Apoi, este prezentată forma finală a tatuajului.

Citește și
Diego Barria
Rămășițele unui bărbat dispărut au fost găsite în burta unui rechin. Familia l-a recunoscut după un tatuaj

Videoclipul, care a strâns peste 1,9 milioane de vizualizări, a inclus hashtag-urile #abstracttattoo și #flowertattoo. În cele peste 750 de comentarii, utilizatorii s-au întrebat dacă tatuajul își merită banii.

Mulți dintre ei au apreciat lucrarea prin emoticoane, care sunt adesea folosite pentru a exprima încurajări sau laude, în timp ce alții au descris tatuajul ca fiind o „operă de artă” și au scris că ar lua în considerare posibilitatea de a-și face ceva similar.

Însă alții nu au fost entuziasmați. „La naiba! Nu!”, a scris un utilizator, care a strâns peste 3.400 de aprecieri, în timp ce un altul a scris că nu și-ar tatua așa ceva nici dacă ar fi plătit cu 10.000 de euro.

„Seamănă cu graficul meu de la examenele finale, când am uitat să aduc o riglă”, a glumit un utilizator într-un comentariu, care a primit peste 9.400 de aprecieri, în timp ce un altul a scris că ar putea fi desenul unui copil care a avut o valoare sentimentală pentru persoana care a plătit pentru el.

Mykhailo, care a refuzat să-și împărtășească numele de familie, a declarat pentru Insider într-un schimb de e-mailuri că tatuajul a fost inspirat de conceptul de „libertate” și „frumusețe” și a fost realizat în colaborare cu clientul său. „Încerc să completez nu doar formele corpului lor, ci și personalitatea”, a spus el.

El a mai adăugat că, de fapt, compoziția tatuajului a costat între 700 și 800 de euro. Mykhailo a spus că a exagerat costul pe Tiktok pentru că știa că prețul ridicat și designul „destul de controversat și provocator” vor crea „un mix de comentarii care vor deveni virale”.

Mykhailo are peste 38.000 de urmăritori pe TikTok și postează adesea videoclipuri cu lucrările sale.

Acesta nu este primul tatuaj care a atras atenția internetului în ultimele săptămâni. Pe 17 mai, utilizatorul Reddit Lewis Murray a devenit viral când a postat un tatuaj bizar, cerând în același timp sfaturi despre cum să îl acopere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult