Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un angajat al unui muzeu fura tablouri pentru a-și cumpăra ceasuri de lux. A obținut astfel peste 60.600 de euro

Un angajat al unui muzeu din Munchen, Germania, condamnat pentru furt, a primit o pedeapsă de 21 de luni de închisoare cu suspendare şi a fost obligat să restituie instituţiei peste 60.600 de euro (64.200 de dolari), scrie news.ro.

„Mărturiile complete ale inculpatului, inclusiv în timpul anchetei preliminare, au lucrat în favoarea sa (...). De asemenea, acuzatul a dat dovadă de remuşcări şi de discernământ autentic. El a spus că a acţionat fără să gândească", a anunţat tribunalul din Munchen într-un comunicat preluat de CNN.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a înlocuit un tablou cu un fals pentru a vinde originalul la licitaţie şi a se bucura de un stil de viaţă luxos. De asemenea, el a furat alte trei opere de artă.

Individul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a lucrat la Deutsches Museum din Munchen în perioada mai 2016-aprilie 2018, când a schimbat tabloul lui Franz von Stuck, "Povestea prinţului broască", cu un fals. După ce a declarat la o casă de licitaţii că lucrarea aparţinea familiei sale, aceasta a fost vândută pentru 70.000 de euro unei galerii din Elveţia. După deducerea taxelor, hoţul a primit peste 49.000 de euro în numerar.

Rolls Royce şi ceasuri de lux

În cadrul serviciului său, hoţul avea acces privilegiat la depozitele muzeului, unde sunt păstrate tablourile, aşa că nu s-a oprit aici. El a furat alte trei tablouri, dintre care două au fost revândute. "L'épreuve du vin" şi "Deux jeunes filles ramassant du bois dans les montagnes", de Eduard von Grützner, i-au adus încă 11.490 de euro, ceea ce înseamnă un total de 60.617,90 euro.

Banii au fost folosiţi pentru a plăti datoriile şi pentru a cumpăra obiecte scumpe, cum ar fi un Rolls-Royce şi ceasuri de lux. "Inculpatul a exploatat cu neruşinare posibilitatea de a avea acces la depozitele clădirilor angajatorului şi a vândut bunuri culturale valoroase pentru a-şi asigura un nivel de trai exclusivist şi pentru a se promova", se arată în hotărârea din 11 septembrie.

Deutsches Museum a declarat pentru CNN că face tot ce îi stă în putinţă pentru a recupera tablourile, inclusiv pentru a încerca să obţină anularea vânzărilor. Tabloul care nu şi-a găsit cumpărător se află în mâinile autorităţilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult