Un an de la cutremurul devastator care a ucis 53.000 de oameni în Turcia. Sute de mii trăiesc și acum în corturi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sute de mii locuiesc și acum în corturi și containere, in ciuda promisiunilor oficiale.
Era puțin după ora patru dimineața când un seism de 7.8 pe Richter a lovit sudul și centrul Turciei, dar și regiunile din nordul și vestul Siriei. Peste nouă ore, când operațiunile de salvare erau în desfășurare, a urmat o replică de 7,7 pe Richter.
Turcii au avut parte în mijlocul acestui dezastru de un miracol. La cinci zile și jumătate de la cutremur, un bărbat și fiica lui au fost găsiți în viață în ruinele casei lor.
Supraviețuitor: „Nu știm nici noi cum am supraviețuit. Era frig. Nu aveam mâncare sau apă, dar Dumnezeu ne-a dat putere.”
Bărbatul și-a pierdut în seism soția și fiul de patru ani.
Supraviețuitor: „Mă simțeam fericit și trist în același timp. Nu știam dacă au fost salvați și ei, dar mi-am dat seama că șansele să fi scăpat erau mici.”
Sute de familii nu au primit însă nici măcar consolarea de a-și îngropa morții și de a plânge la un mormânt. O mamă nu își poate reveni după dispariția fiului ei: „O să-l aștept toată viața. O să-mi păstrez speranța. Tânjesc după un miracol. Câteodată visez că-mi bate la ușă.”
Iar o soră își plânge fratele și nepoțica: „Imaginează-ți cum e să invidiezi pe cineva că și-a găsit rudele moarte. Nepoata mea avea șase ani. Știi cât e de greu să o cauți zi de zi prin orfelinate?”
La un an de la seism, Antakya este o localitate fantomă. Sute de clădiri zac distruse, de parcă seismul ar fi lovit ieri. Altele au fost abandonate întrucât se pot nărui oricând, mai ales că, în ultimul an, au fost înregistrate mii de replici seismice, unele puternice.
Sute de mii de oameni trăiesc în corturi sau containere. Doar un număr infim din cele peste 600 de mii de locuințe promise de autorități au fost finalizate.
Corespondent CNN: „În jur de 700.000 de oameni trăiesc în sute de astfel de mini-orașe din containere. Doar nevoile de bază le sunt îndeplinite. Oamenii au electricitate și apă, dar cam atât. Se presupunea că este o soluție temporară, dar nu veți găți aici prea mulți oameni care plănuiesc să se mute în viitorul apropiat.”
Cutremurul, cel mai puternic care a lovit Turcia în ultimele opt decenii, a lăsat în urmă aproape 53 de mii de morți și peste 100 de mii de răniți.
6000 de oameni au pierit în Siria vecină. Distrugerile au acoperit o zonă uriașă, de aproape 350.000 de km pătrați, cam cât suprafața Germaniei.
În ajunul comemorării, mii de persoane au participat la o procesiune în memoria victimelor. Atmosfera a devenit tensionată când și-au făcut apariția primarul și ministrul turc al sănătății.
Oamenii i-au huiduit și le-au cerut demisia: „Unii dintre noi am fost îngropați de vii. Ne numit guvernul „tată”, dar autoritățile ne-au lăsat orfani. Am fost abandonați atunci, ne simțim abandonați și acum.”