Un adolescent a murit după ce a fost înghițit de o groapă de nisip. Cum a fost posibil
Potrivit primelor informații, adolescentul, în vârstă de 17 ani, ar fi fost înghițit de groapa pe care a săpat-o, pe o plajă din Carolina de Nord, SUA, scrie Mirror.
Băiatul, al cărui nume nu a fost făcut public, dar despre care se știe că este din Virginia, a fost descoperit sub mai mulți metri de nisip, în jurul orei 14:00, pe 7 mai.
Reprezentanții Cape Hatteras National Seashore au declarat că au început o căutare a băiatului pe plaja din Frisco, însă l-au găsit îngropat în nisip.
Potrivit Dare County Emergency Medical Services și Hatteras Island Ocean Rescue, salvatorii au lucrat pentru a scoate băiatul din groapa de nisip. După ce a fost scos, medicii l-au resuscitat minute în șir, însă fără succes.
Serviciul Parcului Național a declarat că o dună din apropiere, care nu poate fi văzută de pe malul mării, pare să se fi prăbușit peste băiat, relatează Daily Star, citată de Mirror.
Supraveghetorul parcurilor naționale din estul Carolinei de Nord, David Hallac, a declarat că „Cape Hatteras National Seashore își exprimă condoleanțele familiei și prietenilor săi. Îi îndemnăm pe vizitatori să nu sape gropi adânci pe plajă din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru cei care se află pe plajă și pentru personalul de intervenție în caz de urgență”.
Luna trecută, un băiat de zece ani a murit, după ce a căzut de la șase metri înălțime, printr-un capac de canal deschis.