Ultimul mesaj de Anul Nou transmis de împăratul Japoniei, înainte să abdice
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
„Sper că acest an va fi un an bun pentru cât mai mulţi oameni. La început de an, mă rog pentru pacea şi pentru fericirea poporului ţării noastre şi a lumii”, a declarat Akihito, care a salutat mulţimea de la balconul palatului imperial, alături de soţia sa, împărăteasa Michiko, şi de alţi membri ai familiei imperiale, potrivit Kyodo și DPA.
În 30 aprilie, împăratul, în vârstă de 85 de ani, va deveni primul monarh japonez care va abdica în ultimii 200 de ani, după ce în 2016 şi-a semnalat dorinţa de a se retrage, invocând îngrijorări legate de faptul că vârsta înaintată nu îi va mai permite să-şi îndeplinească îndatoririle.
Akihito a devenit al 125-lea împărat al Japoniei la 7 ianuarie 1989, la vârsta de 55 de ani, în urma morţii tatălui său, Hirohito, în numele cărui Japonia a luptat în Al Doilea Război Mondial.
Fiul său cel mare, prinţul moştenitor Naruhito, va urca pe Tronul Crizantemei pe 1 mai.
Pentru ziua de miercuri erau programate cinci sesiuni de saluturi din partea lui Akihito, trei dimineaţa şi două în cursul după-amiezii, dar administraţia imperială a decis ca, în urma numărului neaşteptat de mare de vizitatori, a treia sesiune să aibă loc în partea a doua a zilei. Peste 140.000 de japonezi au dorit să-l salute pe împărat, un număr record în cei 30 de ani de domnie ai împăratului Akihito, a indicat administraţia.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!