Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ultimatum pentru Lukaşenko. Ce amenințare a primit din partea opozantei Tihanovskaia

Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia i-a dat marţi utimatum - până la 25 octombrie - preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko să plece de la putere, ameninţând că altfel va lansa un apel la grevă generală.

 

Proclamarea victoriei lui Aleksandr Lukaşenko în alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august, împotriva lui Svetlana Tihanovskaia, a provocat o contestare de o amploare fără precedent în Belarus, potrivit News.ro

”Dacă exigenţele nu ne sunt respectate până la 25 octombrie, întreaga ţară va ieşi paşnic în stradă la 26 octombrie, toate întreprinderile vor intra în grevă, toate drumurile vor fi blocate, iar magazinele de stat nu vor mai vinde nimic”, a ameninţat, într-un comunicat, opozanta care a fugit în Lituania după alegeri.

Poliţia amenință că va trage în protestatari

 

Citește și
proteste, Belarus
Zeci de protestatari, arestați în Belarus după confruntări violente cu poliția

Autorităţile din Belarus au ameninţat că vor începe să tragă asupra demonstranţilor, escaladând semnificativ miza blocajului din ultimele două luni dintre preşedintele Alexandr Lukaşenko şi poporul său.

Într-un mesaj video publicat luni pe reţelele de socializare, ministrul de Interne adjunct Genadi Kazakevic a pretins că protestatarii au devenit ”extrem de radicali”.

”Ofiţerii Ministerului de Interne şi soldaţii nu vor pleca de pe străzi. Dacă va fi necesar vor folosi echipamente speciale şi arme de foc”, a afirmat Kazakevic.

Mişcarea de contestare istorică din Belarus, declanşată de suspiciunile de fraude masive la prezidenţialele din 9 august, adună în fiecare duminică zeci de mii de oameni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult