UE va impune tarife pentru importuri din SUA în valoare de peste 4 miliarde de dolari. Reacția SUA
Decizia vine ca măsură de retorsiune faţă de subvenţiile acordate de SUA Boeing, dar a arătat că speră într-o îmbunătăţire a relaţiilor comerciale cu administraţia preşedintelui ales Joe Biden, transmite Reuters, citat de News.ro.
Măsura, adoptată în urma acordului obţinut luna trecută din partea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, este cea mai recentă într-un conflict vechi de 16 ani referitor la subvenţiile acordate aviaţiei civile.
În urmă cu peste un an, Statele Unite au impus tarife pentru produse din Uniunea Europeană în valoare de peste 7,5 miliarde de dolari, după un caz paralel de la OMC, referitor la subvenţiile primite de constructorul de avioane Airbus.
„Am arătat foarte clar, în fiecare etapă, că dorim să punem capăt acestei probleme care durează de mult timp”, a declarat comisarul pentru Comerţ al UE, Valdis Dombrovskis, într-o conferinţă de prrsă, după o întâlnire online a miniştrilor Comerţului din Uniune.
Începând de marţi, UE va impune tarife de 15% pentru exporturile americane de avioane şi de componente şi de 25% pentru o serie de produse, între care tutun, nuci, juice de fructe, băuturi spirtoase, genţi, tractoare şi echipamente pentru cazinouri şi pentru gimnastică.
SUA îşi exprimă dezamăgirea privind decizia UE de a impune tarife vamale suplimentareRobert Lighthizer, reprezentantul american pentru Comerţ (USTR), şi-a exprimat luni dezamăgirea privind decizia Uniunii Europene de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane, conform Reuters.
Cu toate acestea, Lighthizer nu a menționat dacă SUA vor reacţiona cu noi acţiuni.
În 26 octombrie Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a autorizat, în mod oficial, Uniunea Europeană să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane.
Luna trecută, Lighthizer avertiza că orice decizie a Bruxelles-ului de a impune tarife vamale suplimentare va forţa SUA să răspundă, dar scurta declaraţie publicată luni nu conţine o astfel de ameninţare, ci prezintă negocierile dintre cele două părţi pentru rezolvarea îndelungatei dispute.
Decizia de luna trecută a OMC, în beneficiul UE, vine la aproximativ un an după ce instituţia a acordat SUA dreptul de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.
De peste 10 ani, OMC este arbitrul unei dispute între Boeing şi Airbus, cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică.
Sursa: Agerpres, News.ro
Etichete: SUA , uniunea europeana , taxe vamale
Dată publicare: 10-11-2020 09:06