Modifica setarile cookie
Toate categoriile

UE şi ţările din Balcanii de Vest, reunite pentru o discuţie „sinceră” despre aderare

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit duminică la Bruxelles cu liderii a şase ţări din Balcanii de Vest, candidate la aderarea la UE, pentru o "discuţie sinceră".

Discuțiile au avut loc în cursul unui dineu de lucru destinat să pregătească summitul de la Zagreb în luna mai, potrivit AFP.

„Sper într-o discuţie sinceră, intensă şi deschisă”, a anunţat el într-o scurtă alocuţiune înainte de a-şi primi invitaţii.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei Josep Borrell au participat de asemenea la această reuniune informală, la fel ca premierul croat Andrej Plenkovic, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

„Vom vedea cum să aprofundăm parteneriatul nostru cu aceste ţări, să le consolidăm perspectivele europene şi să semnalăm reformele pe care trebuie să le efectueze”, a explicat Charles Michel.

Citește și
siria
Avertismentul UE pentru Turcia și Rusia. Ce s-ar putea întâmpla în Siria

„Este vorba despre angajarea unui dialog politic la cel mai înalt nivel cu Macedonia de Nord, Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru şi Bosnia şi de a înţelege aşteptările lor înainte de a lansa pregătirile pentru summitul de la Zagreb” din 17 mai, a adăugat un responsabil european.

Întrevederile vor duce la o nouă procedură de aderare mai strictă, solicitată de Franţa. Comisia Europeană a prezentat o propunere în acest sens, dar ea mai trebuie discutată şi aprobată în unanimitate de către statele membre.

„Am avut toţi dificultăţi pentru a ateriza în această seară la Bruxelles (din cauza furtunii) şi este un fel de avertisment că pentru noi aterizarea (în UE) nu va fi uşoară”, a comentat cu umor premierul Albaniei, Edi Rama.

Speranţa este ca această nouă procedură să fie aprobată de statele membre pentru summitul de la Zagreb şi ca acordul să permită deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania. Ele au început deja cu Muntenegru în 2012 şi cu Serbia în 2014.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult