Modifica setarile cookie
Toate categoriile

UE pregătește un răspuns pe măsură, după taxele pe importuri anunțate de Trump

Your browser doesn't support HTML5 video.

Uniunea Europeană pregăteşte un răspuns ferm şi proporţional faţă de măsurile protecţioniste anunţate săptămâna trecută de administraţia Trump.

Dacă preşedintele american îşi va duce la capăt intenţia de a taxa masiv importurile de oţel şi aluminiu, europenii vor riposta impunând tarife mari pentru produsele agricole americane.

Cecilia Malmstroem, EU Trade Commissioner: "Un război comercial nu are câştigători. Încă sperăm, ca partener de securitate al Statelor Unite, ca UE să fie exclusă de la noile tarife".

Dar vrem să fie clar că, dacă va fi adoptată, o asemenea măsură va afecta UE, va pune în pericol mii de locuri de muncă în Europa. prin urmare, pregătim un răspuns ferm şi proporţional.

Comisarul european pentru comerţ a ţinut să sublinieze că multe companii europene produc maşini în Statele Unite. Prin urmare, asigura locuri de muncă pentru americani şi contribuie la economia americană.

Citește și
Donald Trump
Încă o demisie la Casa Albă: Gary Cohn, principalul consilier economic al lui Trump

Joia trecută, onorând promisiuni din campania electorală, Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a impune taxe vamale de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru aluminiu. Pentru asta, s-ar folosi de o lege comercială obscură, din 1962, aplicabilă în situaţia în care "importurile de oţel şi aluminiu afectează securitatea naţională".

Cecilia Malmstroem, EU Trade Commissioner: "Nu înţelegem cum ar putea fi Uniunea Europeană, prietena şi aliata a SUA în NATO, o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite. Ni se pare profund nedreaptă această perspectivă".

Comisia Europeană a schiţat deja o listă de produse americane cărora li s-ar putea aplica tarife majorate de export în UE: untul de arahide, coniacul, merişoarele şi sucul de portocale.

Pe de altă parte, Donald Trump a mai pierdut un membru important al echipei, tocmai din cauza politicii sale economice. Consilierul său pe probleme economice Gary Cohn şi-a dat demisia.

Potrivit presei americane, Cohn considera că măsurile protecţioniste vor fi urmate de represalii care vor lovi alte ramuri ale industriei americane. Preşedintele da de înţeles că nu e afectat de nenumăratele dezertări din echipa sa:

Trump: "Citesc cum că nimeni n-ar vrea să lucreze pentru Trump. Credeţi-mă, toată lumea vrea să muncească la Casa Alba. Nu doar pentru că le-ar da bine în CV, ci pentru că e un loc de muncă grozav.

E dur. Mie îmi place conflictul. Îmi place ca oamenii să aibă puncte de vedere diferite, pentru că apoi să tranşez eu. Da, îmi place să asist la acest conflict de idei şi cred că asta e cea mai bună metodă de a lua decizii". 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult