Modifica setarile cookie
Toate categoriile

UE impune reguli tot mai stricte pentru călătorii care vor să intre pe teritoriul blocului comunitar

Cele 27 de guverne din Uniunea Europeană au convenit luni să înăsprească restricţiile la frontiere pentru călătorii care intră în spaţiul blocului comunitar.

Printre măsuri se numără și prezentarea unei dovezi privind testul negativ pentru COVID-19 care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare.

Această cerinţă se va aplica şi călătorilor care vin în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale, transmite Agerpres.

Călătoriile neesenţiale sunt deja în marte parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

Recomandări din partea UE

 

Citește și
Vaccin Pfizer
Campania de vaccinare în România. Cel mai mare transport de seruri a sosit luni în țară

În cazul în care testele pentru COVID înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Această recomandare, care mai trebuie adoptată în scris, nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste pentru COVID-19 înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult