UE, divizată de războiul dintre Hamas și Israel, analizează cererea pentru o "pauză umanitară" în Gaza
Blocul celor 27 de naţiuni a fost mult timp divizat între membrii mai pro-palestinieni, precum Irlanda şi Spania, şi susţinătorii fermi ai Israelului, printre care Germania şi Austria.
După mai multe zile de negocieri, un proiect de declaraţie pentru summit solicită "un acces umanitar continuu, rapid, sigur şi neîngrădit, precum şi ajutor pentru a ajunge la cei care au nevoie, prin toate măsurile necesare, inclusiv o pauză umanitară".
Această declaraţie - care ar putea suferi modificări atunci când liderii se vor întâlni la Bruxelles - nu se ridică la nivelul cerinţelor Naţiunilor Unite pentru o "încetare a focului".
Temeri că poziția globală a UE poate fi afectatăGermania, precaută în a solicita o oprire mai definitivă care ar putea lega mâinile Israelului, a sugerat apeluri pentru "ferestre" sau "pauze" umanitare.
"Literele, virgulele, limbajul contează şi aşa se găsesc acorduri", a declarat un înalt oficial UE.
Dar diplomaţii din unele naţiuni ale UE avertizează că întârzierile în găsirea cuvintelor potrivite, pe măsură ce numărul de morţi creşte, afectează poziţia globală a blocului şi îl lasă să se clatine în faţa evoluţiilor, potrivit News.ro.
Sursa: News.ro
Etichete: uniunea europeana , israel , ajutoare , Fâșia Gaza , umanitar
Dată publicare: 26-10-2023 07:05