UE ar putea semna un "armistiţiu" cu Gazprom în războiul preţului gazelor ruseşti
Uniunea Europeană ar putea anunţa, până la finele acestei luni, că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru a pune capăt unei investigaţii care durează de şapte ani pe tema concurenţei, au declarat, pentru Bloomberg, surse din apropierea acestui dosar.
Potrivit surselor, vineri a avut loc la Bruxelles o întâlnire între oficialii europeni din domeniul concurenţei şi experţii statelor membre, unde au fost discutate concesiile oferite de Gazprom. Acordul propus ar urma să acopere aspectele care apar în momentul în care clienţii Gazprom doresc să modifice punctul de livrare a gazelor şi de asemenea să răspundă îngrijorărilor cu privire la flexibilitatea cu care pot fi revizuite preţurile.
Reuniunea de vineri este ultima înaintea unui posibil anunţ al Comisiei Europene, au adăugat sursele. Acest lucru sugerează că o înţelegere cu Gazprom ar putea fi anunţată chiar în săptămâna care începe în 14 mai, deoarece comisarii europeni care trebuie să semneze viitorul acord nu se întâlnesc până atunci.
Gazprom a intrat în colimatorul organismelor europene din domeniul concurenţei în anul 2011, după ce acestea din urmă au efectuat percheziţii la aproximativ 20 de birouri ale clienţilor Gazprom din Europa Centrală şi de Est, confiscând peste 150.000 de documente. Problema este dacă Gazprom a impus preţuri incorecte prin legarea preţului la gaze de preţul petrolului, a restricţionat libera circulaţie a gazelor între statele membre UE şi a împiedicat diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze.
Anul trecut, Gazprom, companie care asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, s-a oferit să lege preţurile pe care le percepe de o serie de indicatori de referinţă, precum preţul la hub-urile de gaze din Europa Occidentală sau preţurile la graniţele Franţei, Germaniei şi Italiei, dar şi să permită revizuirea preţurilor odată la doi ani. De asemenea, Gazprom a promis că va elimina din contractele sale toate restricţiile care împiedică clienţii săi să revândă gazele naturale pe care le-au cumpărat de la companie şi, de asemenea, să permită operatorului reţelei de gazoducte din Bulgaria să se ocupe de livrările de gaze spre Grecia.
O înţelegere ar permite Gazprom să evite amenzi de până la 10% din cifra sa globală de afaceri.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Polonia , gaze , Comisia Europeana , Bulgaria , ue , Gazprom , livrare , tarile baltice
Dată publicare: 05-05-2018 12:11