UE acuză Belarus de atac hibrid. Rusia a trimis în zonă două bombardiere cu capacitate nucleară
Noul pachet de sancţiuni urmează să fie discutat joi şi posibil să fie aprobat luni la reuniunea miniştrilor europeni de externe. Potrivit Reuters, noua serie de sancţiuni ar putea viza circa 30 de persoane şi entităţi din Belarus, printre care ministrul de externe al acestei ţări şi compania aeriană Belavia, dar un acord asupra acestei liste şi stabilirea probelor care să prevină acţiuni legale ar putea întârzia decizia, notează Reuters.
Tot miercuri, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut Poloniei să ''acţioneze cu rapiditate şi hotărâre'' în criza migraţiei de la frontiera belaruso-poloneză, unde, spune el, are loc ''un atac hibrid, brutal, violent şi josnic'', relatează agenţia EFE.
Charles Michel a discutat cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, care la rândul său a subliniat că nu este vorba ''de o criză migratorie, ci de o criză politică declanşată cu scopul dinadins de a destabiliza situaţia în Uniunea Europeană''.
Cei doi au fost de acord că preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko este vinovat pentru situaţia de la graniţă, unde se adună migranţi care încearcă să ajungă în UE şi unde au avut loc mai multe tentative violente ale acestora de a forţa intrarea în Polonia.
Morawiecki a mai menţionat că ''evenimentele din ultimele zile sunt o probă pentru Polonia şi pentru Europa'', adăugând că guvernul său este conştient de riscul unei escalade ''periculoase'' şi că ''situaţia se poate înrăutăţi''. El a anunţat că va solicita UE să ia măsuri menite să împiedice zborurile comerciale între Orientul Mijlociu şi Minsk pentru a opri astfel afluenţa de migranţi care apoi se deplasează spre graniţa poloneză.
Referindu-se la implicarea guvernului belarus în aceste transporturi, o formă de represalii a lui Lukaşenko în urma sancţiunilor europene împotriva Belarusului după reprimarea mişcării de opoziţie ce a contestat realegerea sa ca preşedinte, premierul polonez a cerut sporirea ''presiunii noastre printr-un mecanism de sancţiuni adecvat, astfel încât (Belarusul) să pună capăt acestei practici'', pe care Morawiecki a descris-o drept ''terorism de stat''.
''Astăzi apărăm nu doar frontiera belaruso-poloneză, apărăm de asemenea frontiera estică a UE şi flancul estic al NATO. De fapt, obiectivul lui Lukaşenko este destabilizarea întregii Europe'', a concluzionat Morawiecki.
Charles Michel a menţionat la rândul său că ''în zilele următoare'' Consiliul European va discuta despre ''posibilităţile de finanţare'' a unei ''infrastructuri fizice care să protejeze mai bine UE''. Un grup de 12 state membre au cerut Comisiei Europene finanţarea din fonduri europene a ridicării de garduri la graniţe, solicitare respinsă de Bruxelles.
Guvernul de la Varşovia a început să construiască un zid şi un sistem de supraveghere de-a lungul celor 420 de kilometri ai graniţei cu Belarus, proiect pentru care Polonia a alocat circa 350 de milioane de euro.
Polonia şi-a informat miercuri şi aliaţii din NATO asupra crizei de la graniţa sa cu Belarus, potrivit unui oficial al Alianţei, citat de Reuters. ''Aliaţii au stabilit clar că Belarusul poartă responsabilitatea acestei crize şi că folosirea de către regimul lui Lukaşenko a migranţilor ca tactică de război hibrid este inumană, ilegal şi inacceptabilă'', afirmă acest oficial, care a adăugat că ''NATO rămâne pregătită să acorde asistenţă suplimentară aliaţilor noştri şi să menţină securitatea şi siguranţa în regiune''.
Rusia a trimis în zonă două bombardiere cu capacitate nucleară
În acest timp, într-o demonstraţie de sprijin faţă de aliatul său Belarus, Rusia a trimis miercuri două bombardiere Tupolev Tu-22M3 să survoleze teritoriul acestei ţări. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi-a manifestat speranţa că europenii responsabili ''nu se vor lăsa atraşi într-o spirală care este cu adevărat periculoasă''.