Ucraina reproşează Germaniei că încurajează agresiunea rusă şi sugerează că Moscova ar putea dori refacerea RDG
Reznikov a declarat în parlament că, deşi Kievul apreciază ajutorul oferit de Germania pentru tratarea soldaţilor răniţi - referire la intenţia Berlinului de a trimite Ucrainei un spital de campanie -, nu poate "accepta poziţia oficială a Germaniei privind livrarea de arme şi alte decizii ce subminează securitatea Europei şi încurajează de facto agresorul".
"I-am avertizat pe partenerii noştri occidentali că scopul Kremlinului nu este atât (invadarea) Ucrainei, cât subminarea NATO şi a UE", susţine ministrul ucrainean al apărării.
El a mai spus că Rusia ar putea dori să ridice problema refacerii RDG, dominată de Moscova până la căderea Zidului Berlinului, în 1989.
"Restaurarea RDG este o continuare logică a cerinţelor formulate deja de Rusia", a argumentat Reznikov.
Germania nu trimite arme în zone de criză pentru a nu ”pune gaz pe foc”Rusia a afirmat că nu intenţionează să atace Ucraina şi că nu vrea război şi nu a făcut nicio referire la redesenarea graniţelor Germaniei, menţionează Reuters.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a explicat mai devreme în ianuarie că Germania "nu a susţinut exportul de arme letale în ultimii ani", iar ministrul său de externe a adăugat că Berlinul nu trimite arme letale în zone de criză pentru că ar putea "pune gaz pe foc".
Germania a anunțat zilele trecute că va trimite 5.000 de căști în Ucraina, fapt care a stârnit ironii pe plan internațional și chiar revoltă la Kiev, unde primarul orașului a spus că Germania a trăat, astfel, Ucraina.