Ucraina constată o ”incertitudine strategică în conducerea militară rusă” și ”probabilitate mare” a unei invazii belaruse
Ministerul ucrainean al Apărării a publicat sâmbătă noapte raportul său operațional zilnic, potrivit The Guardian.
Potrivit oficialilor militari ucraineni, „o incertitudine a conducerii militare a Federației Ruse în materie de obiective strategice” și rezistența acerbă a forțelor ucrainene au împiedicat obiectivele operaționale ale Rusiei.
„Se iau măsuri pentru restabilirea capacității de luptă și regruparea trupelor. Inamicul încearcă să recunoască și să clarifice pozițiile forțelor armate ale Ucrainei și posibilele modalități de atac”, se arată în raport.
”Probabilitate mare” de invazie din partea BelarusieiOficialii avertizează, de asemenea, cu privire la o „probabilitate mare” de participare directă a forțelor armate ale Republicii Belarus împotriva Ucrainei, precum și o creștere a rezervelor operaționale din partea forțelor aeriene.
„Infrastructura militară și civilă continuă să fie distrusă”, în timp ce forțele ruse continuă încercările de a asalta orașul Mariupol.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 13-03-2022 03:47