Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina ar reacționa negativ faţă de un plan de oprire a războiului schiţat de consilierii lui Trump. Ce spune Zelenski

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ajutorul militar american pentru Ucraina ar urma să fie folosit drept argument pentru negocierile de pace, dacă Donald Trump va fi ales din nou președinte al Statelor Unite.

Astfel, Kievul va fi avertizat că pierde sprijinul dacă nu începe tratativele. Iar, Vladimir Putin ar urma să fie constrâns să se așeze la masa negocierilor dacă nu vrea ca Washingtonul să își sporească dramatic ajutoarele pentru Ucraina.

Le spunem ucrainenilor: Trebuie să veniți la masa negocierilor. În caz contrar, susținerea din partea SUA va seca. Iar lui Putin îi zicem că dacă nu începe tratativele, atunci le vom da ucrainenilor tot ce au nevoie că să vă nimicească pe front.”. Așa a rezumat planul de pace generalul în retragere Keith Kellog, potrivit agenției britanice Reuters.

Kellog și Fred Fleitz, membri ai Consiliului Național de Securitate pe vremea președinției lui Trump, între 2017 și 2021, și-au prezentat prima oara ideile într-un document publicat, în aprilie, de Institutul „America First Policy”, un think tank favorabil fostului președinte.

Potrivit acestui text, Moscova va fi convinsă să se așeze la masa negocierilor și cu promisiunea că integrarea Ucrainei în NATO vă fi suspendată o perioadă lungă de timp. În schimb, Ucraina ar primi garanții solide de securitate.

Citește și
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantului forţelor comune ale armatei. Generalul Iuri Sodol fusese acuzat de incompetenţă

Potrivit celor doi consilieri, armistițiul ar urma să fie încheiat pe baza liniei frontului din momentul începerii discuțiilor de pace.

Kremlinul a avertizat că orice plan de pace va trebui să reflecte „noile realități” de pe teren, o referință la anexarea regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. În schimb, președintele Zelenski a spus în repetate rânduri că nu este de acord cu pacea fară retragerea rușilor din toată Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult