Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rușii au anunțat că pregătesc organizarea unui referendum care ar putea duce la anexarea regiunii ucrainene Zaporojie

Autorităţile numite de Moscova în regiunea ucraineană Zaporojie, parţial ocupată de armata rusă, au anunţat, luni, lansarea oficială a pregătirilor referendumului cu privire la alipirea acestei regiuni la Federaţia Rusă.

''Am semnat un ordin astfel încât Comisia Electorală Centrală să înceapă să lucreze la organizarea unui referendum privitor la alipirea regiunii Zaporojie la Rusia'', a declarat Evgheni Baliţki, şeful administraţiei civile şi militare create în teritoriile acestei regiuni sudice, controlate de forţele ruse.

Acesta a făcut aceste afirmaţii în timpul unui forum organizat la Melitopol de o mişcare pro-rusă locală intitulată 'Suntem împreună cu Rusia', potrivit unui video difuzat pe contul oficial de Telegram al lui Baliţki.

La jumătatea lunii iulie, Evgheni Baliţki anunţase că doreşte să organizeze un astfel de referendum la începutul toamnei acestui an, informează Agerpres, care citează AFP.

Avertismentul lui Zelenski

Lansarea pregătirilor oficiale ale referendumului are loc într-o perioadă când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că negocierile de pace cu Rusia ar fi imposibile în cazul organizării unor asemenea referendumuri în regiunile ucrainene aflate sub controlul ruşilor.

Citește și
centrala nucleară Zaporojie din Ucraina
Rusia acuză Ucraina de bombardarea Centralei Nucleare ucrainene Zaporojie şi avertizează cu „consecinţe catastrofale”

''Nu noi suntem cei care organizăm referendumul, locuitorii acestor regiuni au astfel de proiecte'', a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

''Trebuie ca Zelenski să-i întrebe pe cetăţenii săi de ce mulţi dintre ei nu vor să trăiască în ţara lui'', a adăugat Peskov.

De la debutul agresiunii contra Ucrainei pe 24 februarie, armata rusă a cucerit o mare parte a două regiuni sudice, Herson şi Zaporojie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult