Turiști evacuați de pe insula Mont Saint-Michel, după ce un bărbat a ameninţat poliţia
Galerie foto
Mai mulţi martori au auzit un bărbat care a lansat ameninţări la adresa forţelor de ordine după ce ajuns în această locaţie din Normandia (vest), a anunţat jandarmeria, fără a putea preciza dacă bărbatul are intenţii teroriste.
În jurul orei 07:45 (05:45 GMT), la bordul unui autobuz de transfer spre Mont-Saint-Michel, un ghid turistic a avertizat poliţia că un bărbat a făcut remarci ameninţătoare la adresa poliţiştilor şi a jandarmilor în timpul călătoriei. Bărbatul a fost urmărit cu ajutorul camerelor video de supraveghere ale poliţiei municipale înainte de a se pierde în mulţime.
Turiştii care erau cazaţi la hoteluri au fost evacuaţi fără incidente. Accesul pe insulă a fost blocat ca măsură de precauţie. Un elicopter al jandarmeriei a fost trimis pentru a survola zona.
Mont Saint-Michel este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Franţa, cu 2,3 milioane de vizitatori în 2014, potrivit ultimelor date publicate de autorităţile locale.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!