Tulpina indiană a Covid-19 a copleșit sistemul medical, crematoriile și cimitirele din India
Your browser doesn't support HTML5 video.
În India, această tupină se răspândește atât de rapid încât a copleșit sistemul medical, crematoriile și cimitirele.
Totodată, după Canada și Israel, și Statele Unite se pregătesc să înceapă vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani.
Maria Van Kerkhove, epidemiolog american, expert în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății: „Exista deja indicii care sugerează o contagiozitate mare a tulpinii indiene B.1.617. De asemenea, un studiu preliminar, pe un număr limitat de pacienţi, arata un grad de rezistență la vaccinuri din partea tulpinii indiene. Prin urmare, o clasificăm drept variantă care suscita îngrijorare la nivel global”.
Deja de câteva săptămâni, patru mii de indieni mor zilnic de COVID, iar numărul infectărilor cu noua tulpina este de 400 de mii zilnic.
Între timp, Agenția americană pentru medicamente a aprobat utilizarea de urgență a vaccinului Pfizer-BioNTech pentru adolescenții cu vârste începând de la 12 ani, acelaşi ser folosit pentru adulţi.
Înainte de acordare avizului, serul a fost testat pe 2.200 de persoane din această categorie de vârstă.
Dr Anthony Fauci, expert epidemiolog din cadrul Guvernului SUA: „Eficacitatea vaccinului la cei cu vârste de la 12 până la 15 ani a fost de 100% și a fost într-adevăr destul de sigură”.
Dr. Victoria Regan, Children's Memorial Hermann: „Există un risc mult mai mare ca copilul dumneavoastră să se infecteze cu COVID, chiar dacă nu prezintă simptome, de a avea complicații, cum ar fi o miocardită, o inflamație a mușchiului inimii, pe care am întâlnit-o la mulți copii sportivi. Acest lucru poate provoca probleme la 6-12 luni după această infecție ușoară, precum și potențialul de insuficiență cardiacă pe măsură ce devin adulți”.
Dr. Seth Kaplan, Societatea Pediatrică Texas: „Știm că, de la 10 ani în sus, copiii pot da mai departe COVID”.
Agenţia Europeană a Medicamentului ar urma să aprobe vaccinul Pfizer la categoria 12-15 ani către sfârşitul acestei luni. Imunizarea adolescenţilor este considerată un factor-cheie pentru revenirea pe deplin la normalitate.
Până una-alta, după 200 de zile de tăcere s-a redeschis vestita Opera Scala din Milano, la capacitate redusă. Biletele pentru acest program inaugural, care a combinat compoziţii de Verdi, Purcell şi Wagner, s-au vândut în doar câteva minute.
Sursa: Pro TV
Etichete: OMS , coronavirus , india , tulpină indiană
Dată publicare: 11-05-2021 18:04