Trupele speciale americane au început pregătirea pentru ameninţări neprevăzute într-o zonă fierbinte din lume
Membri ai trupelor pentru operaţiuni speciale americane din Coreea de Sud se antrenează şi se pregătesc pentru ameninţări neprevăzute într-o perioadă când crizele globale sunt mai interconectate ca oricând, a afirmat comandantul operaţiunilor speciale americane din Coreea de Sud, generalul de brigadă Derek Lipson, notează vineri Reuters, citată de Agerpres.
''Nimic din istoria Statelor Unite nu ar trebui să ne dea încrederea că ştim de unde vine următoarea ameninţare'', a spus generalul Lipson.
În ultimii ani, Phenianul a făcut paşi fără precedent în programul său de înarmare, printre care noi rachete balistice ce pot atinge teritoriul SUA şi rachete tactice rapide menite să depăşească sistemele de apărare antirachetă. Pentru prima dată, rachete nord-coreene au fost lansate într-un conflict, Rusia folosindu-le în acest an împotriva unor ţinte în Ucraina, potrivit unor oficialităţi americane şi experţi independenţi.
Zone fierbinți în AsiaIar în Asia, peninsula Coreea se adaugă Mării Chinei de Sud şi Taiwanului ca puncte fierbinţi cu potenţial de implicare a regiunii şi a lumii. Din cauza acestei incertitudini, generalul Derek Lipson încearcă să aducă mai multă flexibilitate şi iniţiativă în pregătirea trupelor sale - nu doar să ştii cum să tragi cu puşca, dar şi când şi unde, după cum explică el.
Coreea de Nord a condamnat exerciţiile comune americano-sud-coreene, pe care le-a calificat drept repetiţii provocatoare pentru invazie şi o dovadă a intenţiilor ostile ale Washingtonului şi ale aliaţilor săi. La aceasta se adaugă imprevizibilitatea viitoarelor alegeri prezidenţiale din SUA, care sunt urmărite atent în întreaga lume.
Lipson a spus că, deşi politica joacă un rol în chestiunile militare, datoria lui este să se asigure că trupele pe care le conduce sunt pregătite indiferent de numele preşedintelui Statelor Unite. ''Cred că (Phenianului) i-ar plăcea mai mult decât orice ca lideri militari, membri ai armatei din Coreea de Sud şi SUA să fie îngrijoraţi de alegeri mai mult decât de propria pregătire. Este important să ne asigurăm că ne înţelegem rolul, care este de a fi pregătiţi, nu de a fi parte a dezbaterii'', a explicat el.
În timpul exerciţiilor, un avion pentru operaţiuni speciale american MC-130 a simulat paraşutări cu o brigadă de comando sud-coreeană.
Începând din 2016, forţele americane pentru operaţiuni speciale au primit şi sarcina de contracarare a armelor de distrugere în masă (WMD), un rol cu relevanţă specială dat fiind arsenalul nuclear în creştere al Coreei de Nord. Serviciile secrete americane afirmă că Phenianul dezvoltă, de asemenea, programe de arme chimice şi biologice.
28.500 de militari americani în Coreea de SudÎn timpul unei vizite făcute miercuri la Comandamentul pentru operaţiuni speciale ale armatei, ministrul apărării sud-coreean Shin Won-sik le-a cerut trupelor speciale să-şi perfecţioneze capacitatea de a ''elimina rapid'' conducerea nord-coreeană în timpul unui război.
Prezenţa trupelor speciale americane în Coreea de Sud a sporit de la 50 de militari activi, în urmă cu 25 de ani, la un comandament pentru operaţiuni speciale cu 250 de membri, a spus Maxwell, un colonel în retragere din Forţele speciale ale armatei SUA, care a fost în mai multe rotaţii de efective în Coreea de Sud.
Într-un război, rolul acestor militari ar putea implica contracararea WMD, misiuni de luptă şi recunoaştere, sprijinirea forţelor de gherilă din Coreea de Nord, operaţiuni psihologice şi contrainsurgenţă postconflict.
La exerciţiile Scutul Libertăţii, care au durat 10 zile şi s-au încheiat joi, au participat un număr fără precedent de state membre din Comandamentul Naţiunilor Unite, condus de SUA, care a operat ca parte a armistiţiului după războiul coreean din 1950-1953. Ca o mărturie a acelui război, care nu a fost niciodată încheiat oficial, Statele Unite păstrează aproximativ 28.500 de militari în Coreea de Sud.