Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump, trădat din interior. Articolul anonim publicat în NY Times de un oficial de rang înalt

Your browser doesn't support HTML5 video.

Donald Trump face din nou obiectul unor dezvăluiri explozive.

Sub acoperirea anonimatului, un presupus membru de rang înalt al administrației sale a scris un editorial în care susține că, în cadrul echipei, există oameni care încearcă să obstrucţioneze, măcar parțial, intenţiile nechibzuite ale preşedintelui.

Și asta întrucât se străduiesc să apere interesele țării! Întrebați direct dacă ei au scris articolul din New York Times, secretarul de stat Mike Pompeo și vicepreședintele Mike Pence au negat orice legătură.

Editorialul anonim, publicat sub titlul "Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump", evoca tacticile prin care membrii administraţiei americane încearcă să protejeze tara de deciziile, toanele, furia, impulsivitatea şi ignoranta preşedintelui.

"Credem că prima noastră datorie este faţă de ţară, şi ca preşedintele se comportă într-un mod care este în detrimentul Republicii", spune oficialul în acest demers fără precedent. Autorul spune că aşa-numita mişcare de rezistenta de la Casa Alba ia toate măsurile care îi stau în putinţă pentru a deturna intenţiile nechibzuite ale preşedintelui.

Donald Trump: "Ziarul falimentar New York Times a publicat un editorial anonim. Vă vine să credeţi? Anonim, adică las, un editorial laș. Nimeni nu a făcut ceea a reuşit această administraţie, din punctul de vedere al adoptării legislaţiei. Am aici un articol care tocmai a fost publicat, acum câteva minute. Zice că Trump are un număr record de victorii în disputele pe seama bugetului.

Acelaşi autor continua mărturisirile explozive: "S-a discutat pe şoptite în cabinet despre invocarea celui de-ale 25-lea amendament, care ar declanşa un proces complex de demitere a preşedintelui. Dar nimeni nu a dorit să precipite o criză constituţională. Aşa că vom face tot ce putem ca să dirijăm administraţia în direcţia corectă până când - într-un fel sau altul - se termină", scrie el.

Potrivit amendamentului menţionat, vicepreşedintele şi majoritatea cabinetului său a unei alte structuri prevăzute prin lege de Congres, pot declara în scris că preşedintele "este incapabil să exercite atribuţiile şi îndatoririle funcţiei". Amendamentul nu a fost folosit niciodată pentru demiterea unui preşedinte, iar procesul ar fi complicat.

 

Ed Marke: "America este într-o situaţie fără precedent.. Când un angajat al Casei Albe simte că trebuie să scrie un articol sub anonimat, pentru a-i avertiza pe americani în legătură cu ce se întâmplă."

 

Dick Durbin: "Este credibil. Cei care am fost cu el în momentele în care şi-a pierdut cumpătul, ştim bine că nu îţi doreşti să fii acolo şi să auzi ce spune, mai ales dacă e pe cale să facă o prostie."

Trump a comentat şi cartea "Fear. Trump în the White House", doldora de dezvăluiri şocante din culisele administraţiei, semnată de jurnalistul de investigaţie Bob Woodward, de la Washington Post:

Donald Trump: "Cartea nu înseamnă nimic. Este o operă de ficţiune."

Însă revelaţiile l-au tulburat pe Trump, care, în spatele uşilor închise, da în clocot de furie. A declanşat o "vânătoare de vrăjitoare" pentru a-i identifica pe toţi colaboratorii care au vorbit cu Woodward.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult