Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump: NATO îi ajută "mai mult" pe europeni decât pe americani

NATO îi ajută "mai mult" pe europeni decât pe americani, a afirmat vineri Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu cancelarul german, Angela Merkel, aflată în vizită la Washington.

"NATO este fantastică, dar ajută mai mult Europa decât ne ajută pe noi", a declarat preşedintele american, în timp ce la Bruxelles se desfăşura o reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ţinta criticilor lui Donald Trump, relatează Agerpres, citând AFP.

Liderul de la Casa Albă doreşte în special ca aliaţii săi din NATO să îşi majoreze contribuţia fianciară.

"Celelalte ţări ar trebui să plătească mai mult. Nu vorbesc doar de Germania. Celelalte ţări ar trebui să plătească mai mult. Apărăm Europa şi, totuşi, noi plătim cu mult mai mult decât restul lumii", a declarat Donald Trump.

Preşedintele republican a îndemnat ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, înfiinţată în 1949 la iniţiativa Statelor Unite, să îşi respecte angajamentele, asumate în septembrie 2014, de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

Citește și
Angela Merkel, Donald Trump
Merkel a fost primită de Trump cu strângeri călduroase de mâna şi sărutari pe obraz

Noul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a lansat aceleaşi mesaj, vineri, la Bruxelles.

Articolul 5 din tratatul fondator al Alianţei Nord-Atlantice, care prevede că ţările membre vin în ajutorul unui aliat în cazul de agresiune, nu a fost invocat decât o singură dată în istorie: după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, mai scrie AFP.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult