Trump, încântat de scrisoarea ”formidabilă” primită de la Kim Jong Un. Ce i-a scris
"Tocmai am primit o scrisoare formidabilă de la Kim Jong Un. Am stabilit cu adevărat o relaţie foarte bună. Vom avea probabil o altă întâlnire", a spus Trump, precizând totuşi că nu există "nicio urgenţă".
Donald Trump a declarat marţi că este nerăbdător să se întâlnească din nou cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, care, cu o zi înainte afirmase că este dispus să aibă o întrevedere cu preşedintele american în orice moment.
"Şi eu sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu preşedintele Kim care îşi dă seama foarte bine că Coreea de Nord posedă un potenţial economic formidabil", a scris liderul de la Casa Albă într-un scurt mesaj pe Twitter.
După summitul istoric dintre cei doi care a avut loc în iunie la Singapore, Donald Trump a insistat pe lângă Kim Jong Un în legătură cu posibilităţile de dezvoltare economică pe care le va avea Coreea de Nord dacă se denuclearizează şi se eliberează astfel de sancţiunile internaţionale care apasă asupra sa.
Donald Trump, care şi-a mai exprimat speranţa ca un summit cu Kim Jong Un să aibă loc la începutul lui 2019, a subliniat interesul său pentru o asemenea întâlnire la o zi după declaraţiile făcute de liderul comunist în discursul său de Anul Nou, potrivit cărora Coreea de Nord s-a angajat să nu mai producă sau să testeze arme nucleare.
Liderul nord-coreean a declarat că este dispus să aibă o întâlnire cu Donald Trump oricând pentru "a produce rezultate care vor fi salutate de comunitatea internaţională".
Kim Jong Un a mai avertizat în discursul său că Phenianul şi-ar putea schimba atitudinea dacă, în pofida apropierii diplomatice din ultimele luni, Washingtonul îşi menţine sancţiunile legate de dosarul său nuclear.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!