Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump îl acuză pe fostul său avocat că „a inventat” fapte, ca să ajungă la un acord cu anchetatorii

Președintele american Donald Trump l-a acuzat, miercuri, pe fostul său avocat Michael Cohen că ar fi „inventat” faptele pentru care a pledat vinovat.

Potrivit liderului de la Casa Albă, infracţiunile pentru care a fost inculpat Cohen „nu sunt o crimă", informează AFP, citat de Agerpres.

Într-o postare pe Twitter, Trump a afirmat că Michael Cohen „a cedat" în faţa presiunii anchetatorilor, astfel că „a inventat poveşti pentru a obţine un acord" de negociere a pedepsei, după ce juristul a pledat marţi vinovat în faţa unui judecător din Manhattan la acuzaţia de încălcare a regulilor de finanţare a campaniei electorale.

„Am un mare respect pentru un om curajos" ca Paul Manafort, a mai scris, într-o altă postare, Trump, făcând referire la fostul său şef de campanie găsit vinovat marţi de fraudă bancară şi fiscală.

„Preşedintele Obama a fost vinovat de o gravă infracţiune privind finanţarea electorală, iar acest lucru a fost reglat uşor!", a adăugat Trump pe Twitter, în încercarea de a minimaliza problemele judiciare care îi vizează pe doi dintre foştii săi oameni fideli.

Citește și
Paul Manafort, Donald Trump
Reacția lui Trump, după ce fostul său șef de campanie a fost găsit vinovat de fraudă

Liderul de la Casa Albă a primit marţi, aproape simultan, două lovituri judiciare dure. La New York, Michael Cohen, cel care a spus într-o zi că este pregătit „să primească un glonţ" pentru miliardar, a pledat vinovat la opt capete de acuzare, pentru fraudă fiscală şi bancară şi pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale.

Avocatul în vârstă de 52 de ani a recunoscut că a transferat 130.000 şi 150.000 de dolari, în timpul campaniei, pentru două femei care au afirmat că au avut o legătură cu Donald Trump pentru a le cumpăra tăcerea, şi că a făcut acest lucru „la solicitarea candidatului", pentru a evita „a-i aduce prejudiciu".

În apropiere de Washington, Paul Manafort, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit vinovat de fraudă fiscală şi bancară. Deşi acest verdict vizează finanţele sale personale, ancheta a pornit de la primul proces determinat de investigaţii ale procurorului special Robert Mueller, care anchetează suspiciunile de înţelegere secretă între echipa lui Trump şi Rusia la alegerile din 2016.

Marţi, Trump a subliniat că această decizie judiciară nu are în sine „nimic de-a face" cu o eventuală înţelegere secretă, pe care el o neagă cu fermitate de luni de zile, spunând că este vorba de o „vânătoare de vrăjitoare". 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult