Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump îi ia apărarea lui Kim Jong-un, după ce a testat un lansator de rachete

Președintele american Donald Trump a precizat, duminică, că liderul nord-coreean Kim Jong-un „nu a încălcat niciun acord” prin decizia de a testa un lansator de rachete.

„Nu sunt bucuros (de acest test), însă, încă o dată, el (liderul nord-coreean) nu încalcă niciun acord" asupra testelor, a declarat Trump în marja summitului G7 de la Biarritz, în sud-vestul Franţei, informează AFP și DPA, citate de Agerpres.

Aflat la rândul său la summitul G7, premierul nipon Shinzo Abe a exprimat o părere diferită, estimând că acest test constituie o încălcare a rezoluţiilor ONU şi este „extrem de regretabil".

„Lansarea de rachete balistice cu rază scurtă de către Coreea de Nord constituie o încălcare flagrantă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU", a spus Abe.

După cum a transmis duminică agenţia de presă oficială a Coreei de Nord KCNA, liderul nord-coreean Kim Jong-un a supervizat sâmbătă testarea unui „lansator de rachete multiplu de mare dimensiune".

Citește și
Coreea de Nord a lansat 2 rachete balistice în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat 2 rachete balistice în Marea Japoniei

Statul-Major interarme al Coreei de Sud a descris sâmbătă acest test nord-coreean drept lansare a două rachete balistice cu rază scurtă.

Testul de sâmbătă a fost ultimul dintr-o serie de teste cu rachete de rază scurtă efectuate de Coreea de Nord pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de manevrele militare comune efectuate de forţele sud-coreene şi cele americane. Aceste manevre s-au încheiat în urmă cu mai puţin de o săptămână.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult