Trump i-a propus lui Kim Jong-un pe Twitter o întâlnire în Zona demilitarizată
Preşedintele american Donald Trump i-a propus sâmbătă, într-o postare pe Twitter, liderului nord-coreean Kim Jong Un să se întâlnească duminică în Zona demilitarizată care separă cele două Corei, informează AFP şi Reuters.
"După întâlniri importante, în special cu preşedintele chinez Xi, voi părăsi Japonia cu destinaţia Coreea de Sud (cu preşedintele Moon)", a scris pe Twitter preşedintele american.
"Cât voi fi acolo, şi dacă preşedintele Kim vede acest mesaj, aş putea să îl întâlnesc la frontieră/Zona demilitarizată coreeană, doar pentru o strângere de mână şi pentru a-l saluta(?)!"
Preşedintele Donald Trump se îndreaptă spre Coreea de Sud sâmbătă, după ce a participat la summitul G20 găzduit de Osaka. Au existat speculaţii potrivit cărora liderul american ar urma să viziteze Zona demilitarizată coreeană, scrie dpa.
Donald Trump s-a întâlnit până acum de două ori cu Kim Jong Un, în Singapore şi Hanoi. Cel din urmă summit, desfăşurat în capitala Vietnamului, a eşuat, ceea ce a făcut să apară preocupări în legătură cu blocarea negocierilor dintre părţi privind armamentul nuclear nord-coreean şi sancţiunile asupra regimului de la Phenian, precum şi cu riscul unei noi escaladări a tensiunilor.
Sursa: Agerpres
Etichete: coreea de nord , donald trump , phenian , kim jong-un , dmz , zona demilitarizata
Dată publicare: 29-06-2019 07:29