Trump cere amânarea pronunţării pedepsei penale în dosarul Stormy până după alegerile prezidenţiale
Candidatul republican la preşedinţie - care visează să se întoarcă la Casa Albă - se foloseşte neîncetat de ocolişuri avocăţeşti pentru a întârzia procesele în care este vizat şi mai ales să anuleze acest verdict.
Donald Trump a fost găsit vinovat de 34 de delicte de falsificare de documente contabile, cu scopul de a ascunde, chiar înaintea victoriei sale în alegerile prezidenţiale din 2016, o plată în sumă de 130.000 de dolari unei actriţe de filme porno, Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii sexuale pe care spune că a avut-o cu el în 2006, o acuzaţie pe care condamnatul a negat-o întotdeauna.
”Amestec politic”Un avocat al fostului preşedinte, Todd Blanche, i-a transmis miercuri într-o scrisoare judecătorului newyorkez Juan Merchan că ”nu există niciun fundament legal în vederea continuării precipitării” către data sentinţei - 18 septembrie -, doar dacă nu ”urmăreşte obiective care sunt strict un amestec politic”.
”Pronunţarea pedepsei este prevăzută atunci când va începe votul anticipat, în alegerile prezidenţiale”, iar ”amânând-o până după aceste alegeri, tribunalul ar regla sau elimina întrebări cu privire la integritatea procedurilor”, argumentează Blanche.
În alt demers, miercuri, avocaţi ai lui Donald Trump au cerut ca judecătorul Merchan să se recuze el însuşi, pe motiv că fiica sa are legături cu Partidul Democrat, ceea ce alimentează ”percepţia unui conflict de interese”.
Magistratul, care a trimis cazul său personal unui Comitet de Etică al colegilor săi, a respins argumentele ”fără substanţă” ale miliardarului republican.
”Nu există imunitate”Pedeapsa - cu un risc minim de închisoare - ar fi urmat să fie pronunţată la 11 iulie, însă a fost amânată la 18 septembrie, mulţumită Curţii Supreme a Statelor Unite.
Cea mai înaltă jurisdicţie americană, majoritar conservatoare, a lărgit la 1 iulie imunitatea penală prezidenţială.
Fostul locatar al Casei Albe (2017-2021), consideră că procesul său nu ar fi trebuit să aibă loc.
Însă procurorul Manhattanului, Alvin Bragg, care l-a adus în faţa justiţiei, a argumentat la sfârşitul lui iulie că ”nu există imunitate” în cazul iunor ”acte neoficiale” ale unui preşedinte amrican.
Această problemă a imunităţii - şi unei eventuale anulări a procesului de la New York - urmează să fie tranşată la 16 septembrie de către judecătorul Merchan.
În cazul în care o respinge, el va pronunţa pedeapsa împotriva lui Donald Trump două zile mai tîrziu, la 18 septembrie.