Trump ar fi declarat că peninsula Crimeea aparține Rusiei pentru că localnicii vorbesc limba rusă
Trump a făcut remarcile la cină de vineri, în timpul recentului summit G7 din Québec, Canada, potrivit uneia dintre surse.
Conform celui mai recent recensământ din 2001, 58% dintre persoanele care trăiesc în Crimeea s-au identificat ca fiind ruși, iar 77% susțin că limba rusă este limba lor principală.
Președintele rus, Vladimir Putin, a invadat și anexat oficial peninsula Crimeei în 2014, cu ajutorul separatiștilor pro-ruși.
Anexarea a condus la condamnări internaționale și sancțiuni, precum și expulzarea Rusiei de la grupul G8 al liderilor mondiali, transformându-l în G7.
Potrivit sursei diplomatice, Trump le-ar fi spus liderilor mondiali că "Ucraina este una dintre cele mai corupte țări din lume" și s-a întrebat de ce Ocidentul s-a coalizat împotriva Rusiei, în acest caz.
Pe de cealaltă parte, Ucraina susține că teritoriul disputant cu rușii este o parte integrantă a teritoriului său. În timp ce aproximativ zece state membre ale ONU recunosc Crimeea ca teritoriu rusesc, marea majoritate a celorlalte state, inclusiv Statele Unite, se află în conflict cu Ucraina.
Înainte de a pleca de la întâlnirea “celor șapte”, Trump le-a declarant reporterilor că e de părere că Rusia ar trebui să fie reintrodusă în G8.
"Indiferent dacă vă place sau nu, și poate că nu este corect din punct de vedere politic, ar trebui ca Rusia să revină pentru a o avea la masa negocierilor".
Sursa: Business Insider
Etichete: Rusia , SUA , donald trump , vladimir putin , g7 , crimeea
Dată publicare: 14-06-2018 21:32