Trump a uimit din nou în emisiunea 60 Minutes. Anunțul făcut despre şeful Pentagonului
Your browser doesn't support HTML5 video.
Într-un interviu acordat emisiunii "60 Minutes", preşedintele îl numeşte pe Secretarul Apărării "un soi de democrat". Şi nu exclude ca acesta să părăsească echipa în viitor. "La Washington, oamenii pleacă mereu" astfel a explicat Trump numeroasele demisii din administraţia sa.
Reporter: Se vehiculează că e haos la Casa Albă. Donald Trump: E complet fals. Sunt ştiri mincinoase.
Trump: Șeful Pentagonului, un fel de democrat ce ar putea părăsi executivul
Demisia surpriză a ambasadoarei americane la ONU, anunţată săptămâna trecută, le-a dat un argument proaspăt celor care susţin că administraţia Trump este în derivă. Din contră, spune preşedintele - plecările sunt normale şi el însuşi plănuieşte să facă unele schimbări.
Donald Trump: ”Plănuiesc să schimb unele lucruri. Am dreptul. Am oameni fenomenali care aşteaptă să primească o funcţie în administraţie. ”
Reporter: Vor pleca şi alţi oameni? Donald Trump: Da, vor pleca şi alţii, sigur. Reporter:Au plecat foarte mulţi, aţi stabilit un soi de record. Donald Trump: Am un cabinet grozav. Sunt oameni de care nu sunt mulţumit, dar sunt şi oameni de care sunt extrem de mulţumit.
Presa americană l-a aşezat în fruntea listei pe care apar cei care ar putea părăsi administraţia pe şeful Pentagonului, care nu ar avea o relaţie grozavă cu preşedintele. Trump a dat apă la moară zvonurilor.
Donald Trump: "Cred că, într-o anumită măsură, e un democrat, dacă vreţi să vă spun adevărul. Generalul Mattis e un tip bun, ne înţelegem bine, ar putea să plece la un moment dat. Oamenii pleacă. Aşa e la Washington."
Trump: Putin, implicat în asasinări
Întrebat de ce nu-l critică pe Vladimir Putin, Trump a replicat că a fost dur cu liderul Rusiei și a susținut că rușii s-au implicat în alegerile din 2016, dar nu au fost singurii. ” Putin este probabil implicat în asasinări”, a mai spus Trump.
Între timp, americanii savurează încă bizara întâlnire pe care Donald Trump a avut-o săptămâna trecută cu Kanye West. Rapperul l-a lăudat pe Trump şi a vorbit atât de mult încât preşedintele abia a scos o vorbă.
Emisiunea de satiră Saturday Night Live a oferit propria variantă a celor întâmplate.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!