Trump a explicat că l-a demis pe Bolton din cauza unei declaraţii despre Kim Jong-Un
Preşedintele american Donald Trump a dat mai multe detalii miercuri despre demiterea consilierului său pentru securitate naţională John Bolton, explicând că el şi Bolton aveau dezacorduri într-o serie de probleme, în special în privinţa abordării faţă de Coreea de Nord, potrivit dpa.
Donald Trump a declarat că Bolton ''a făcut nişte greşeli foarte mari când a vorbit de modelul libian pentru Kim Jong Un'', referindu-se la liderul nord-coreean. ''Nu a fost o declaraţie bună de făcut. Amintiţi-vă doar ce s-a întâmplat cu (Muammar) Gaddafi'', a remarcat liderul de la Casa Albă.
Dictatorul libian a renunţat la o mare parte din arsenalul său şi le-a permis inspectorilor internaţionali să intre pe teritoriul ţării sale, aşa cum vor SUA să facă în Coreea de Nord. Dar el a fost totuşi ucis în 2011 în cursul aşa-numitei Primăveri Arabe, o mişcare de revoltă susţinută de SUA.
Bolton făcuse această sugestie pentru a-l convinge pe Kim să răspundă cerinţelor SUA.
Trump a spus că declaraţia ''ne-a costat'' la negocierile menite să convingă Coreea de Nord să renunţe la arsenalul său nuclear.
Mass-media americane au informat marţi că, în ultimele săptămâni, Bolton şi Trump s-au contrat dur pe tema abordării faţă de Afganistan, chiar în toiul negocierilor menite să ducă la un acord de pace cu talibanii. De atunci acest proces a intrat în impas, iar miercuri Donald Trump a declarat din nou că negocierile ''sunt moarte''.
Preşedintele american a spus că va numi un înlocuitor al lui Bolton săptămâna viitoare, apreciind că cinci persoane foarte calificate ''şi-au manifestat interesul''
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: coreea de nord , john bolton , donald trump , kim jong-un , consilier , nsc
Dată publicare: 12-09-2019 10:28